nu există nicio îndoială

oasele îți sunt atât de ușoare

încât nici nu există în acest poem

carnea îți apare atât de transparentă

încât nici nu există în acest poem

cuvântul este atât de imposibil

încât nici nu apare în acest poem

suntem doar noi doi

eu, cărându-ți în spate sacii cu respirații puse deoparte

pentru plămâni negri

tu, ținându-mă delicat de mână

pentru oase albe,

ca și cum nici n-ai exista în acest poem

îți tragi marginea peste umeri

ți-e frig de la atâtea inaparențe

și devii mai mică, mai măruntă, mai accesibilă,

pot sta de vorbă cu tine,

os în os,

dinte în dinte,

ochi în ochi,

ca și cum ne-am conține

și nici n-am exista în acest poem

care nici măcar nu există.

Advertisements