călătoria fantastică a stomacului portocaliu

by Domnul P.

mi-ai prins în păr întuneric de portocale

dar gândul meu nu mai avea niciun gust

ne-am așezat cuminți, la masă,

să ne mâncăm ultimele amintiri

dă-mi castronul cu ultima noastră duminică

n-ai încălzit destul săptămâna noastră la Budapesta

ce nesărată e noaptea asta în care ai dormit cu el

noaptea în care ți-am scris un poem pe braț

avem stomacurile tot mai incerte,

zborurile fluturilor tot mai inerte,

dumnezeu și-a prins părul în ușă, 

eu vreau să-mi fac din fluturi mănușă, 

mor zilele greu, au hainele ude,

le-ngropăm fără fast în stomacurile nude,

ți-e foame de cântec și eu tac fără rost,

ți-e foame de carne – îmi pare rău, eu țin post,

un flutur-inert îmi face cu mâna,

toate zilele-s moarte,-a trecut săptămâna

apoi ți s-a terminat brațul

și n-am mai avut ce să ne spunem

mâncarea era tot mai rece

zilele tot mai înguste

iar plimbarea aia de la New York uitată în congelator

mi-a pus capac

întunericul miroase a portocale singure

ne putem preface că nu ne e foame

dar asta am scris eu într-o altă carte

(despre moarte)

Advertisements