ștreangul nr.3

și tu,

incredibil de ușoară,

zburând pe cerul dantelat din oasele tale albe,

mă vei lua de mână

și mă vei scoate

din seva fierbinte a acestui copac

care erupe din când în când,

împroșcând oasele tale

cu amintiri din pădure și din carnea mea,

și acolo,

suspendați pe cerul alb,

o să mă înveți să deschid picioarele,

să zburăm așa,

cu picioarele desfăcute,

niște buze printre care țâșnesc rostiri fără rost,

îmi vei da rotocoale,

pândind slăbiciunea ochiului meu drept

ce-ți va adormi direct în ciocul puternic și nevăzut,

și tu,

împroșcată cu sevă fierbinte,

vei zbura în jurul meu,

suspendat inexplicabil de un cer dantelat

până când toate sunetele vor fi părăsit țipetele,

toate mamele vor fi ieșit din prunci,

toată moartea se va fi scurs din morți,

și vom fi rămas doar noi,

eu, inexplicabil de sus, cu picioarele desfăcute,

și tu,

puțin tristă,

neamintindu-ți nimic

Advertisements